O declaratie de iubire facuta picturii
Stiinta nu trebuie sa fie neaparat serioasa, rigida, morocanoasa. De ce, in numele unei triste stiinte, istoricii artei vor ca nimeni sa nu rada, de pilda, in fata picturii? Ce Dumnezeu cauta un ditamai melcul in prim-planul unei respectabile Bune Vestiri? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atat de aparte in Adoratia Magilor? De ce parul Mariei Magdalena este atat de lung in picturi? Venus din Urbino este in tablou sau in alta parte? Cum se face ca Foucault a produs un anacronism atat de evident in analiza consacrata Meninelor?
Structurat in sase scurte fictiuni narative, tot atatea anchete asupra evidentelor vizibilului, inclasabilul volum Nu vedeti nimic ne ofera viziunea pasionala si pasionanta a unuia dintre cei mai straluciti specialisti in arta Renasterii si a Barocului.
Anchetand cu umor si subtilitate tablouri celebre ale lui Velázquez, Titian, Bruegel sau Tintoretto, Daniel Arasse ne invata – intr-o declaratie de iubire facuta picturii – sa privim ceea ce vedem.
„Opera lui Daniel Arasse va ramane de referinta. A impus un nou standard in interpretarea operelor de arta.“ - Le Monde
„Cele sase lectii neconventionale se citesc ca niste povesti politiste, cu Daniel Arasse in rolul detectivului.“ - Les Inrockuptibles
„Daniel Arasse stie sa priveasca arta cum putini reusesc.“ - Libération
„Nu vedeti nimic de Daniel Arasse este un caz special fiindca exercitiile de stil ale acestui excelent teoretician si istoric al artei m-au sedus iremediabil si, din momentul in care am citit-o, mi-am dorit, cu un egoism total, sa fiu eu persoana care o va traduce in romana. In cele din urma, a ajuns cartea care imi este cea mai draga si de care sunt chiar mandra.” - Laura Albulescu
Citeste continuarea interviului in revista Semne Bune.
"Ceea ce sporeste placerea lecturii – in care n-am regasit nimic din rigiditatea limbajului academic – este acest joc al ipotezelor si al demonstratiilor, care imprima eseurilor un aer detectivistic. A intelege o pictura sau doar un element al compozitiei devine dintr-odata un act pasionant si incitant." Citeste continuarea recenziei pe blog.
E adevarat, vad o gramada de lucruri in acest melc; dar, pana la urma, daca pictorul l-a pictat asa este tocmai pentru a-l vedea si a ne intreba ce Dumnezeu cauta acolo. Credeti ca e o treaba normala? In somptuosul palat al Fecioarei Maria, in momentul (o, atat de sacru!) al Buneivestiri, un ditamai melc care defileaza, cu ochii scosi din cap, intre Arhanghel si Fecioara – chiar nu aveti nici o obiectie de facut?